Antena 3 CNN Actualitate România nu-şi mai permite să suporte toate serviciile medicale promise cetăţenilor

România nu-şi mai permite să suporte toate serviciile medicale promise cetăţenilor

1 minut de citit Publicat la 15:01 19 Mar 2009 Modificat la 15:01 19 Mar 2009
România nu-şi mai permite să suporte toate serviciile medicale promise cetăţenilor
Românii trebuie să se obişnuiască să apeleze la asigurările private de sănătate, dacă vor un tratament mai bun în spitale. Din această vară, statul va stabili ce se mai acordă gratuit şi ce - contra cost, în sistemul medical. Motivul este unul foarte simplu: România nu-şi mai permite să suporte toate serviciile medicale pe care le promite cetăţenilor ei.

Tot din vară, se va introduce şi co-plata, bani pe care va trebui să-i dăm pentru consulaţiile medicale. O modalitate de a elimina şpaga, spun autorităţile.

Asigurările medicale suplimentare pe care vom fi nevoiţi să le plătim sunt valabile atât pentru tratamentul din spitale, cât şi pentru medicamente

Cazare sau mâncare mai bună în spitale, dar şi serviciile de înaltă performanţă. Asta va mai acoperi o asigurare privată. Din vară, se va introduce şi co-plata, bani pe care va trebui să-i plătim pentru consulaţiile medicale, spre exemplu. Specialiştii în sănătate spun că astfel se va rezolva una dintre cele mai mari probleme din spitale.

O altă prevedere la fel de importantă este că nimeni nu se va putea retrage din sistemul asigurărilor de stat. Dar, vor exista deduceri din impozit pentru cei care îşi vor face asigurări private. În felul acesta, presiunea pe sistemul public va scădea şi vor fi mai mulţi bani pentru tratamente în sistemul de stat.

Antena 3

×
x close