Instalat de opt ani pe fotoliul de primar, liberalul Nicolae Robu vrea un nou mandat la conducerea Timişoarei şi promite că va pune accentul de dezvoltarea infrastructurii.
''Voi continua cu modernizarea oraşului, cu mai buna funcţionalizare a lui şi cu înfrumuseţare, că e un oraş foarte frumos, şi că voi interveni pe coordonatele de infrastructură'', spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
Dacă în 2016 era ales cu peste 50% din voturile timişorenilor, acum Robu va avea, însă, o misiune mult mai grea. Partidele oponente aruncă în cursă candidaţi puternici, tineri şi motivaţi. PSD şi PPU cred în candidatul comun, Voichiţa Lăzureanu, fost manager al spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş.
''Comunitatea m-a ajutat în tot ceea ce sunt şi în tot ceea ce am realizat şi, de aceea, m-am gândit să întorc comunităţii şi să candidez la Primăria Timişoarei pentru a dovedi că sunt un bun organizator, un bun manager, un om bun de echipă, un om care-mi doresc pentru cetăţenii Timişoarei un trai mai bun'', spune Voichiţa Lăzureanu, candidat PSD-PPU.
Alianţa USR-PLUS merge pe mâna unui cetăţean german cu o experienţă de 10 ani în diplomaţie.
Dominic Samuel Fritz vrea o reformă în administraţie, vrea să pună accentul pe mobilitatea urbană, în special transportul în comun, dar şi să renască toate cartierele timişorene.
''Planul nostru pentru renaşterea cartierelor timişorene propune în primul rând, bineînţeles, utilităţi publice, toate străzile trebuie asfaltate, propune spaţii verzi între blocuri, în cartiere, propune spaţii publice, mici centre în cartiere unde comunitatea se poate întâlni'', spune Dominic Samuel Fritz, candidat USR-PLUS.
La postul de primar al Timişoarei aspiră şi actualul viceprimar, UDMR-istul Farkas Imre.
ALDE merge pe mâna lui Adrian Popescu, Marius Craina, fost manager la Spitalul Judeţean, este alegerea celor de la Pro România, iar PMP pariază pe secretarul de stat Alexandru Mutruc.
În cursă mai intră alţi opt candidaţi, inclusiv doi independenţi.