UN MECI DE INFARCT URMĂRIT DIN PIAŢA CONSTITUŢIEI:
În Capitală, cei mai mulţi dintre suporteri au urmărit meciul în Piaţa Constituţiei. Aici au fost montate ecrane gigant pentru fanii echipei naţionale, care urmăresc cu sufletul la gură un meci care poate deveni istoric.
FĂ ROMÂNIA SĂ RĂSUNE!
Pentru a doua oară, tricolorii au ridicat tribunele în picioare şi au făcut galeriile să vibreze. Lobonţ, Chivu şi Mutu şi-au găsit timp în pauzele din cantonamente să citească şi să înveţe versurile imnului naţional, iar emoţiile s-au văzut. Nu au mai fost lacrimi, ci o determinare care a trecut dincolo de camerele de luat vederi. ?Deşteaptă-te române!? a răsunat întâi pe stadionul din Zurich şi de acolo în toată lumea.
SUPORTERII ROMÂNI, ALĂTURI DE TRICOLORI LA ZURICH
Antena 3 şi News FM îi cheamă pe români să fie alături de naţională şi să cânte imnul alături de jucători. În cursul zilei de vineri, promoterii Antena 3 şi News Fm au distribuit pliante cu imnul de stat şi programul Euro 2008, în centrul Capitalei şi în locaţiile în care au fost amplasate ecrane gigant pentru vizionarea meciului. Acelaşi lucru va fi repetat la fiecare meci susţinut de naţionala României. Imnul poate fi descărcat însă şi în format PDF. Vă invităm să-l descărcaţi şi să îl intonaţi alături de tricolori până în finală.
Descărcaţi imnul României în format PDF
Antena3.ro