Aparatele costă aproape 700 de mii de dolari şi au fost donate de o companie privată, cu scopul de a combate traficul ilicit de țigări.
"Un mare avantaj al dronei este autonomia de zbor: aparatul poate rămâne în aer până la 8 ore și poate acoperi o distanță totală de până la 150 de kilometri. De asemenea, drona poate fi folosită pe timp de noapte, datorită camerei cu termoviziune", a precizat Laurențiu Rădulescu, corespondent Antena 3 CNN.
Drona intrată în dotarea Poliției de Frontieră poate decola şi ateriza pe verticală iar camera sa poate detecta o mașină de la o distanță de 4 km și o persoană de la 2 kilometri.
"Prin proiectul finalizat, se urmărește îmbunătățirea capacității de supraveghere a frontierei de stat și combaterea traficului ilicit de țigarete, dar și combaterea infracționalității transfrontaliere sub toate formele ei. Instruirea polițiștilor care operează drona s-a desfășurat în Africa de Sud timp de 10 zile, la sediul producătorului de echipamente", a precizat Cornel Laurian Stoica, șeful Poliției de Frontieră.
"Vorbim de un proiect în parteneriat cu operatori privați. Principalul avantaj al utilizării dronelor este, evident, acoperirea unor zone întinse și greu accesibile. Dronele permit o reacție rapidă din punct de vedere al forțelor din teren. De data aceasta, urmărim cu o mai mare intensitate resursa tehnică și venim în lina a doua cu resursa umană", a spus, la rândul său, Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne.
Dronele donate, trimise după migranți și după contrabandiștii de țigări
Primele misiuni ale noilor drone ar putea viza migrația ilegală și contrabanda cu țigări.
"Suntem onorați să donăm Poliției de Frontieră două drone de supraveghere în valoare de 700 de mii de dolari.
Din păcate, primele luni din 2024 arată un trend îngrijorător: pentru prima dată după opt ani tendința s-a inversat și vorbim de o creștere (a contrabandei cu țigări în totalul consumului, n.r.) de până la 27%, până la aproape 10 puncte procentuale", arată Dragoș Bucurenci, reprezentantul companiei multinaționale care a donat dronele.
În prezent, Politia de Frontieră dispune de alte 38 de drone de mici dimensiuni, folosite în misiuni de securizare a frontierelor.