Restricţia nu se aplică transporturilor de persoane, de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală, vehiculelor care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturilor funerare, poştale, de echipamente de prim ajutor, transporturilor pentru distribuire de carburanţi, transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată, transporturilor pentru tractări vehicule avariate, transporturilor pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturilor cu apă îmbuteliată şi transporturilor de produse provenite din exploatări agricole, a precizat CNADNR.
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, restricţionarea circulaţiei, luată în baza prevederilor articolului 44 alineatul 2 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997, este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformaţii majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.
În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi se vor înregistra joi temperaturi maxime de 38-39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Bucureştiul şi celelalte judeţe, cu excepţia judeţelor Constanţa, Tulcea şi Covasna, sunt joi sub cod avertizare galben de caniculă.
Valul de căldură va persista şi în următoarele zile, iar instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în special în nord-vestul, nordul ţării şi în zonele de munte.