Antena 3 CNN Actualitate România, fără universităţi de cinci stele. Vedeţi topul integrităţii în învăţământul superior

România, fără universităţi de cinci stele. Vedeţi topul integrităţii în învăţământul superior

2 minute de citit Publicat la 11:00 14 Apr 2009 Modificat la 11:00 14 Apr 2009
România, fără universităţi de cinci stele. Vedeţi topul integrităţii în învăţământul superior
Coaliţia pentru Universităţi Curate a întocmit un clasament al instituţiilor de învăţământ superior de stat din România. Concluzia ?Topului integrităţii universităţilor româneşti? este alarmantă: România nu are nici o instituţie de învăţământ superior de cinci stele.

Şase dintre cele 42 de universităţi de stat evaluate nu au reuşit să obţină nici măcar o stea, anunţă Evenimentul Zilei. Trebuie, totuşi, menţionat că au existat trei universităţi pe podium, care, deşi nu au obţinut punctajul maxim, sunt cu mult desupra celorlate instituţii de învăţământ superior. Acestea sunt: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, Facultatea de Medicină şi Farmacie ?Iuliu Haţieganu? din Cluj-Napoca şi Universitatea ?Alexandru Ioan Cuza? din Iaşi.

Codaşele clasamentului au fost Agronomia şi Medicina din Bucureşti. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară a fost discreditată din cauza scandalului ?Puiu Popoviciu?. În plus, refuzul de a colabora în realizarea clasamentului a fost un alt punct negativ pentru universitate. Un alt loc în topul ?ruşinii? este ocupat de Universitatea bucureşteană de Medicină şi Farmacie ?Carol Davila?, care s-a confruntat cu probleme de plagiat.

Acesta este ?Topul integrităţii universităţilor româneşti?:

1. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş - 4 stele

2. UMF ?Iuliu Haţieganu? din Cluj-Napoca - 4 stele

3. Universitatea ?Alexandru Ioan Cuza? din Iaşi - 4 stele

4. Academia de Studii Economice - 3 stele

5. Universitatea Maritimă din Constanţa - 3 stele

6. Universitatea ?Politehnica? din Bucureşti - 3 stele

7. Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti - 3 stele

8. Universitatea ?Ştefan cel Mare? din Suceava - 3 stele

9. Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport - 3 stele

10. Universitatea Tehnică ?Gheorghe Asachi? din Iaşi - 3 stele

11. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova - 3 stele

12. Universitatea din Bucureşti - 3 stele

13. Universitatea ?1 Decembrie 1918? din Alba Iulia - 3 stele

14. Universitatea ?Dunărea de Jos? din Galaţi - 3 stele

15. Universitatea de Arhitectură ?Ion Mincu? din Bucureşti - 3 stele

16. UMF ?Victor Babeş? din Timişioara - 3 stele

17. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara - 3 stele

18. Universitatea de Nord din Baia Mare - 3 stele

19. Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti - 3 stele

20. Universitatea ?Babeş-Bolyai? din Cluj-Napoca - 3 stele

21. Universitatea ?Petru Maior? din Târgu Mureş - 3 stele

22. Universitatea ?Valahia? din Târgovişte - 2 stele

23. UMF ?Gr. T. Popa? din Iaşi - 2 stele

24. Universitatea Politehnică din Timişoara - 2 stele

25. Universitatea din Petroşani - 2 stele

26. Universitatea de Vest din Timişoara - 2 stele

27. Universitatea ?Transilvania? din Braşov - 2 stele

28. USAMV din Cluj-Napoca - 2 stele

29. USAMV ?Ion Ionescu de la Brad? din Iaşi - 2 stele

30. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - 2 stele

31. Universitatea din Piteşti - 2 stele

32. Universitatea din Bacău - 1 stea

33. Universitatea ?Lucian Blaga? din Sibiu - 1 stea

34. Universitatea ?Ovidius? din Constanţa - 1 stea

35. Universitatea din Oradea - 1 stea

36. Universitatea din Craiova - 1 stea

37. Universitatea ?Constantin Brâncuşi? din Târgu Jiu - zero stele

38. Universitatea ?Aurel Vlaicu? din Arad - zero stele

39. Şcoala Naţională de Studii Politiceşi Administrative din Bucureşti - zero stele

40. Universitatea ?Eftimie Murgu? din Reşiţa - zero stele

41. UMF ?Carol Davila? din Bucureşti - zero stele

42. USAMV din Bucureşti - zero stele


Antena3.ro


×
x close