România se află pe ultimele locuri din Europa la calitatea şi eficienţa Educaţiei. Acesta este rezultatul unui raport emis de Ministerul Educaţiei şi făcut public de
Gândul.
Numerele prezente în raport nu sunt deloc îmbucurătoare: aproape 50% dintre absolvenţii de liceu nu au intrat în posesia unei diplome de bacalaureat, iar procentajul elevilor români care şi-au abandonat studiile a ajuns la 19%.
Potrivit raportului privind ?Starea învăţământului românesc?, numai Spania, Portugalia şi Malta stau mai prost decât ţara noastră în privinţa ratei abandonului şcolar. Abandonul este, în mod cert, cea mai mare problemă a învăţământului românesc, în condiţiile în care depăşeşte cu aproape 5% rata medie la nivel european.
Acelaşi raport arată că 49,5% dintre absolvenţii de liceu nu au diplomă de bacalaureat, în timp ce 22,4% dintre copii nu merg la grădiniţă. O altă problemă este reprezentată de copiii de clasa a IV-a. 16% dintre aceştia nu sunt capabili să înţeleagă un text scris.
Elevul român a ajuns să frecventeze învăţământul, în medie, până la 16,3 ani, arată acelaşi raport. România se află la coada clasamentului şi în privinţa participării la toate nivelurile de educaţie: doar 50,5% dintre tinerii români urmează toate nivelurile de şcolarizare.
În ciuda rezultatelor îngrijorătoare ale raportului, oficialii români se laudă că sumele investite în sistem au crescut semnificativ.
Antena3.ro