Listele din spitalele şi clinicile unde se fac transplanturi sunt foarte lungi, sute de pacienţi fiind nevoiţi să aştepte ani întregi transplantul fără de care nu pot trăi normal. Începând din acest an, România face demersurile necesare pentru a se înscrie în baza de date a unui Registru European. Odată cu înscrierea, pacienţii vor putea spera şi într-un ajutor de la clinicile din străinătate.
După înscriererea ţării noaste, orice donator va fi înregistrat în baza de date a şase state europene. Procedura presupune micşorarea listelor de aşteptare, dar şi scumpirea intervenţiilor chirurgicale.
Ţările aflate acum în programul european nu pot dispune liber de organele obţinute din sursele proprii. Ele sunt obligate să le raporteze registrului, pentru ca distribuţia să se facă în orice ţară particpantă, în funcţie de gravitatea cazurilor. Astfel, un organ din Slovenia poate ajunge lejer în Germania, dacă pacientul de acolo este în stare mult mai gravă decât cel din Slovenia.
Acordul prezumat dă posibilitatea pacienţilor să ia singuri decizia unei eventuale donări de organe. În acest fel, familia este absolvită de orice hotărâre, care ar putea să nu corespundă cu dorinţa pacientului.
De asemenea, Agenţia Naţională de Transplant a încheiat o colaborare şi cu MIRA, prin care impune aplicarea legii în cazul vânzării ilegale de organe. Astfel, toţi cei care încearcă să facă comerţ în acest fel, riscă o pedeapsă cuprinsă între trei şi şapte ani.
Antena 3