Antena 3 CNN Actualitate Românii care pot beneficia de o nouă zi liberă. Proiectul, valabil şi pentru bugetari, şi pentru cei de la privat

Românii care pot beneficia de o nouă zi liberă. Proiectul, valabil şi pentru bugetari, şi pentru cei de la privat

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 00:00 24 Mai 2023 Modificat la 00:06 24 Mai 2023
zi libera pixabay
Românii care pot beneficia de o nouă zi liberă. Proiectul USR, valabil şi pentru bugetari, şi pentru cei de la privat Sursa foto: pixabay.com

Deputatul Alin Apostol a depus în Parlament două proiecte care prevăd predarea educației de prim ajutor în școli, iar al doilea propune ca angajații care urmează cursuri de prim ajutor să poată solicita o zi liberă.

În acest caz, angajatorii ar trebui să-și poată deconta, din impozitul pe profit, zilele libere, se arată într-un comunicat de presă.

Demersul USR vine după tragedia de la Cluj, unde o elevă a murit înecată cu un jeleu. Prin acest proiect, spun politicienii, vor ca tot mai mulți români să aibă noțiuni de prim ajutor. 

"Educația de prim ajutor salvează vieți. Este primul pas pe care îl putem face - să pregătim generațiile viitoare să fie pregătite. 

Citeşte şi: O nouă minivacanţă în perioada următoare. Românii care se vor bucura de cinci zile libere

De când am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educația de prim ajutor în școlile noastre. Îmi doresc ca toți copiii să fie pregătiți să acorde ajutor în situații-limită. 

Să poată salva vieți dacă situația o cere. Dar, pentru asta, trebuie ca Educație de prim ajutor să fie o materie atractivă, predată de specialiști cu pregătire psihopedagogică și cu o bază practică. 

Copiii au nevoie să înțeleagă, să vadă, să exerseze, nu să învețe pe de rost", declară deputatul USR Alin Apostol.

Ziua liberă pentru participarea la cursuri de prim ajutor va putea fi solicitată atât de angajații de la stat, cât și de cei din mediul privat.

Salariații vor putea urma cursurile de prim ajutor la "instituţiile, asociaţiile, organizaţiile neguvernamentale sau persoanele juridice autorizate şi/ sau competente, potrivit legii, să organizeze şi desfăşoare aceste cursuri", după cum apare în document.

Proiectul de lege a fost scris în urma întrevederilor avute de deputatul USR cu experți în prim ajutor, atât din partea Crucii Roșii, cât și din partea DSU, cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Administrației Prezidențiale.

Cel de-al doilea proiect depus propune ca angajații care vor să urmeze cursuri de prim-ajutor să poată solicita angajatorului o zi liberă, pentru participarea la acestea, iar angajatorul să poată deconta integral la stat, din impozitul pe profit, zilele libere astfel acordate.

"70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Am gândit un mecanism prin care nici să nu obligăm, nici să nu împovărăm angajatorii. 

Îi încurajăm pe cei care vor să urmeze cursuri de prim ajutor astfel încât, în situația producerii unor incidente, să poată ajuta pe cei în nevoie", precizează Alin Apostol.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

×
x close