Antena 3 CNN Actualitate Peste 1.000 de români cer protecție în instanță. Ce le acordă instanțele

Peste 1.000 de români cer protecție în instanță. Ce le acordă instanțele

<1 minut de citit Publicat la 12:06 29 Apr 2016 Modificat la 12:06 29 Apr 2016
document.jpg
Foto: pixabay.com

Peste 1.000 de români au cerut protecţie în instanţă deoarece consideră că sunt în pericol. De cele mai multe ori, cei care ameninţă sunt foşti iubiţi, aşa cum a fost şi cazul tragediei de joi din Bucureşti.

Legea prevede că, în cazul în care un judecător emite ordin de protecţie, acesta nu poate fi în vigoare pe o perioadă mai lungă de şase luni, pentru că altfel s-ar încălca drepturile celui vizat de interdicţie.

Psihitatrul Gabriel Diaconu a explicat că, din punct de vedere teoretic, cele șase prevăzute în lege reprezintă mai mult un termen în care victima să își găsească o nouă slujbă, o nouă locuință, să iasă din mediul toxic. Ordinul de restriciție este o soluție pe termen scurt.

“În practică, ambele persoane au drepturi. Există o preocupare pentru cât de puternic este acest ordin de restricție și cum poate afecta el viața celor implicați. La noi, însă, suntem la extrema cealaltă, unde noi nu înțelegem nici acest drept la viață privată.“

În fine, Gabriel Diaconu a opinat că este un număr foarte mare de cazuri și că, din păcate, s-ar putea să fie vorba doar despre vârful aisbergului.

 

×
x close