Antena 3 CNN Actualitate Românii au probleme financiare! A crescut numărul celor cu restanţe la bănci

Românii au probleme financiare! A crescut numărul celor cu restanţe la bănci

<1 minut de citit Publicat la 17:38 05 Aug 2016 Modificat la 17:38 05 Aug 2016
om de afaceri pixa1.jpg
Foto: Pixabay.com

Numărul persoanelor fizice cu restanţe de peste 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în luna iunie cu 14.715, sau 2%, faţă de luna precedentă, până la 754.228, nivel-record din ianuarie 2013, iar valoarea restanţelor a ajuns la un vârf al ultimilor doi ani, potrivit datelor Biroului de Credit, publicate de Banca Naţională a României (BNR), scrie news.ro.

Ultimul raport lunar al BNR marchează o premieră, fiind publicate datele pentru două luni, în loc de una, ca în rapoartele anterioare.

Valoarea sumelor restante a crescut în luna iunie la 11,66 miliarde lei (2,58 miliarde euro), nivel maxim al ultimilor doi ani, de la 11,53 miliarde lei în luna mai, dar a coborât în iulie la 11,02 miliarde lei, cea mai mică valoare din noiembrie 2014. 

×
x close