Antena 3 CNN Actualitate Cum l-a păcălit o româncă pe un spaniol de 93 de ani să-i dea prin testament casa și 200.000 de euro din cont

Cum l-a păcălit o româncă pe un spaniol de 93 de ani să-i dea prin testament casa și 200.000 de euro din cont

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:29 19 Feb 2021 Modificat la 10:29 19 Feb 2021
o_1eusmfv4t1r8q1ikd18bv1udk843b.jpg
Sursa foto: Hepta

Femeia anchetată l-a întâlnit pe bătrân într-un parc din Gijón și treptat i-a câștigat încrederea, după care a început să meargă frecvent la el acasă. După un timp i-a dat apoi vestea cea mare: e însărcinată, iar copilul îi aparține nonagenarului! 
Se pare că tânăra româncă a fost deosebit de persuasivă, convingându-l pe bătrân să o facă beneficiara testamentului său, scrie El Comercio.

Rudele bătrânului au avut însă dubii cu privire la paternitate și bunăcredința conaționalei noastre.  O nepoată a spaniolului a depus plângere la poliție, după ce aceasta a constatat că din contul bancar al bătrânului au fost retrase sume importante.

Tânăra a fost reținută de oamenii de ordine când era din nou pe punctul de a retrage o sumă mare de bani din contul nonagenarului.
Ulterior s-a aflat că românca l-a convins pe bătrân să îi lase și casa, prin testament.

Femeia este cercetată și pentru furt, după ce familia a constatat că din casa bătrânului au dispărut mai multe bijuterii și bani. Din păcate orice prezumție de bunăcredință s-a dus pe apa sâmbetei după ce s-a constatat că românca nu e la prima abatere și a mai fost în trecut pentru fapte similare.

×
Etichete: Spania diaspora
x close