Antena 3 CNN Actualitate O româncă plecată la muncă în Italia, găsită moartă în condiţii suspecte

O româncă plecată la muncă în Italia, găsită moartă în condiţii suspecte

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 16:24 29 Mar 2021 Modificat la 16:24 29 Mar 2021
o_1f1v1va4m1tjudc91nfp1squn82b.jpg
Sursa foto: hepta

Româncă moartă din Italia, depistată într-un canal municipal din provincia La Spezia

Trupul neînsuflețit al româncei a fost descoperit duminică seara. Trecătorii au fost cei care au sesizat prezenţa cadavrului în dreptul trecerii de pietoni de pe strada via Bozzi.

Corpul femeii plutea deasupra apei, motiv pentru care oamenii au alertat imediat forțele de ordine.

Carabinierii au demarat o anchetă, iar la scurt timp au găsit, la aproximativ 50 de metri distanță, un rucsac care aparținea femeii. În interior, oamenii legii au găsit mai multe obiecte personale, dar și documentele de identitate ale româncei.

Din primele investigații reiese că decesul femeii a survenit în urma unui infarct. După criza cardiacă, femeia ar fi căzut în apa canalului.

Ipoteza sinuciderii, puţin probabilă

Acesta are o adâncime de numai un metru, motiv pentru care anchetatorii consideră puțin probabilă ipoteza unui suicid.

Carabinierii așteaptă rezultatele autopsiei și vor sta de vorbă cu apropiații femeii și persoanele cu care a petrecut ziua de ieri, pentru a afla dacă avea probleme de sănătate sau vreun conflict cu cineva.

Această tragică știre vine la doar o zi după o altă îngrijitoare de origine română a fost găsită fără suflare în Italia, victima unui infarct, informează stiridiaspora.ro.

×
x close