Antena 3 CNN Actualitate O româncă din Italia este acuzată de maltratarea unor bătrâni: „Ai tăi nu mai vin, vine doar moartea la tine”

O româncă din Italia este acuzată de maltratarea unor bătrâni: „Ai tăi nu mai vin, vine doar moartea la tine”

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 17:45 23 Noi 2020 Modificat la 17:45 23 Noi 2020
O româncă din Italia este acuzată de maltratarea unor bătrâni: „Ai tăi nu mai vin, vine doar moartea la tine”

În înregistrări se aude cum bătrânii se plâng de dureri insuportabile și imploră să fie ajutaţi, însă de fiecare dată li se răspundea cu cinism. De exemplu, când unul dintre seniori a cerut să-şi vadă familia, românca i-a răspuns fără milă: „Ai tăi nu mai vin, vine doar moartea la tine”.

Pe o altă înregistrare se aude cum un bătrân se roagă să i se dea un pahar cu apă, iar răspunsul primit este de asemenea unul revoltător: „Ce zici, ce apă, apă, apă? Eşti nebun, stai cuminte sau te împuşc”. Femeile au fost arestate pe 16 noiembrie, iar acuzațiile sunt deosebit de grave. Doi bătrâni din azil au murit, iar pe trupul unuia dintre ei, internat cu pneumonie, medicii au găsit urme care arată că ar fi fost legat strâns de mâini şi de picioare, scrie Adevărul.

Românca şi colaboratoarele sale nu au fost acuzate de crimă. Femeile au fost reţinute şi au fost duse în faţa judecătorului care a decis că cercetările să continue cu acuzatele în arest la domiciliu. Ele sunt acum acuzate de maltratarea vârstnicilor pe care îi aveau în îngrijire şi exercitarea abuzivă a profesiei.

Totodată, femeile au fost acuzate de faptul că ar fi administrat sedative persoanelor în vârstă fără prescripţie medicală, dar şi de încălcări ale normelor privind activitatea unei structuri de asistenţă socială fără autorizaţie.

În plus, românca este acuzată că nu ar fi întocmit contracte regulate de muncă angajaţilor.

 

×
x close