Antena 3 CNN Actualitate Un român și-a uitat fiica într-o parcare de pe o autostradă din Austria

Un român și-a uitat fiica într-o parcare de pe o autostradă din Austria

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 19:45 25 Aug 2020 Modificat la 19:45 25 Aug 2020
o_1egivon7h1d7u7ss1nh2mjn6gpb.jpg
Sursa foto: Hepta

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, în timp ce românul, care tranzita Austria, a oprit într-o parcare de pe autostrada A8, în dreptul localității Kematen am Innbach, pentru a folosi toaleta.

În timp ce tatăl ei se afla la toaletă, fiica românului, în vârstă de 13 de ani, a coborât din mașină și s-a îndepărtat de aceasta, iar când tatăl ei s-a întors, nu a observat că fata nu se mai afla în mașină. Românul a crezut că fiica lui dormea pe bancheta din spate, motiv pentru care a pornit, din nou, la drum.

Totul se întâmpla în jurul orei 09.30. După ce a realizat că tatăl ei a plecat și a uitat-o în parcarea de pe autostrada din Austria, fetița a cerut ajutorul unor oameni aflați în parcare, iar aceștia au sunat la Poliție.

Potrivit publicației krone.at, polițiștii austrieci au ajuns în scurt timp în parcarea de pe autostradă și au încercat să obțină de la fetiță cât mai multe informații despre tatăl ei, însă copila nu știa numărul de telefon al tatălui și nici nu avea un telefon asupra sa.

Fetiță uitată de tată într-o parcare din Austria

Astfel, agenții au luat-o pe fetiță în grija lor, i-au contactat pe polițiștii de frontieră din Passau care, la rândul lor, au contactat autoritățile române.

Într-un final, autoritățile din România l-au contactat pe bunicul fetei care le-a transmis polițiștilor numărul de telefon al tatălui copilei.

Contactat de polițiștii austrieci, românul le-a spus că și-a dat seama că fetița nu mai era în mașină după o oră de la plecarea din parcare, iar când s-a întors să o ia, fetița nu mai era acolo și a căutat-o în celelalte parcări de pe autostradă.

În jurul orei 13.00, cei doi au reușit să se regăsească și să plece împreună către destinație.

×
Etichete: Austria
TOP articole
x close