Tragedia s-a produs pe o şosea, într-o pădure, în apropierea localităţii Groß Krams (zona oraşului Hamburg), duminică, 20 martie 2021.
Andrei Andrişoaia, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Bogdăneşti, judeţul Suceava, se afla într-un autoturism marca Ford, iar la un moment dat, o căprioară a traversat şoseaua şi a fost spulberată de o maşină.
Din impact, căprioara, care avea o greutate de aproximativ 100 de kilograme, a fost proiectată pe contrasens, direct în parbrizul autoturismului în care se afla şi tânărul român.
Impactul a fost atât de puternic încât Andrei şi-a pierdut viaţa, notează nordkurier.de.
Alte două persoane au fost rănite în urma accidentului şi au ajuns de urgenţă la spital, în timp ce salvatorii, chemaţi la locul accidentului de ceilalţi şoferi, nu au mai putut face nimic pentru pentru Andrei.