Antena 3 CNN Actualitate Român reţinut pe Aeroportul Otopeni, după ce şi-a însuşit bagajul de cală al unui alt pasager

Român reţinut pe Aeroportul Otopeni, după ce şi-a însuşit bagajul de cală al unui alt pasager

1 minut de citit Publicat la 16:16 12 Iul 2019 Modificat la 16:16 12 Iul 2019
o_1dfj5716lmsj14vg1m0h5pdbi38.jpeg
foto: Pexels.com

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă - Otopeni au întocmit dosar penal pentru furt pe numele unui cetăţean român, care, după ce a efectuat formalităţile de intrare în ţară, a sustras un bagaj de cală care aparţinea unui cetăţean turc.

"În data de 10 iulie, la ora 13,15, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă - Otopeni s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, din direcţia Eindhoven, cetăţeanul român P.M., în vârstă de 28 de ani. După efectuarea formalităţilor, cel în cauză s-a deplasat în sala de sosire a bagajelor şi a ridicat un geamantan de pe banda pe care se aflau bagajele sosite de la o cursă din direcţia Istanbul", informează Poliţia de Frontieră.

Potrivit sursei citate, în momentul în care bărbatul s-a îndreptat către ieşirea din sala de vamă, echipa comună de control formată din poliţist de frontieră şi lucrător vamal a observat că bărbatul avea o atitudine suspectă, sens în care acesta a fost oprit pentru efectuarea unui control amănunţit al bagajului.

Cu această ocazie, s-a constatat că eticheta de însoţire a bagajului nu corespunde cu datele din cartea de identitate prezentată la control.

Poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi au stabilit că cetăţeanul român călătorise din direcţia Eindhoven fără bagaj de cală, iar posesorul geamantanului este de fapt un cetăţean turc care se prezentase pentru a intra în ţară din direcţia Istanbul.

În cauză, se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

×
x close