Antena 3 CNN Actualitate Român plecat la muncă în străinătate, dat dispărut de familie. Polițiștii fac apel la populație pentru a-l găsi

Român plecat la muncă în străinătate, dat dispărut de familie. Polițiștii fac apel la populație pentru a-l găsi

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:35 19 Iul 2023 Modificat la 11:35 19 Iul 2023
Roman disparut
Român plecat la muncă în străinătate, dat dispărut de familie. Polițiștii fac apel la populație pentru a-l găsi Sursa foto: stiridiaspora.ro

Polițiștii din cadrul  Poliției Rurale Topraisar, județul Constanța, au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului Alexandru Cristian Ionuț din satul Lanurile, comuna Bărăganu.

În vârstă de 40 de ani, Alexandru Cristian Ionuț a plecat să muncească în străinătate, respectiv în orașul Chicago din Statele Unite ale Americii, în 2004, însă, de la data de 24 noiembrie 2022, nu a mai putut fi contactat telefonic.

Românul are 1,80 înălțime, 80 de kilograme, păr blond, scurt și ochi albaștri.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.

Citește și: Pericol în București: Doar 10% din copacii care stau să cadă sunt toaletați

Un alt român care a plecat la muncă în străinătate este de negăsit, de două luni.

Potrivit comunicatului emis de Biroul de Presă al IPJ Harghita, o femeie din municipiul Odorheiu Secuiesc a raportat că fiul ei, numit Flinta Janos, în vârstă de 55 de ani, a plecat să lucreze în străinătate şi nu a mai putut fi contactat de atunci.

Conform informaţiilor furnizate de femeie, bărbatul a părăsit domiciliul în data de 24 mai, moment în care a sunat-o pe sora sa şi i-a spus că se află în Danemarca, fiind ultimul contact pe care acesta l-a avut cu familia.

Polițiștii fac apel, și în acest caz, la cetățenii care dețin informații despre românul dispărut să sune la numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie, potrivit stiridiaspora.ro.

×
x close