"Eu eram ultima dată de o lună de zile. Ştiam că lucrurile sunt în ordine. Lucrurile păreau liniştite, oamenii erau liniştiţi, oarecum mulţumiţi de situaţia lor de acolo. Şi nu stiu, poate nu ţineau neapărat să îşi exprime anumite sentimente mai dure [...]. "În momentul în care am văzut că au apărut primii morţi mi-am dat seama că acela e începutul sfârşitului, ca şi modelul Tunisia sau modelul Egipt".
Bărbatul, conştient că nici libienii nu pot beneficia de protecţie atunci când se deplasează, recunoaşte că a avut un mare noroc cu faptul că avea o scrisoare care dovedea faptul că lucrează în oraşul natal al liderului libian Muammar Gaddafi, scrisoare ce a constituit o legitimaţie de nădejde în faţa numeroaselor bariere ale poliţiei.
"Acest Sirt pentru noi era un paşaport de liberă trecere, dată fiind asocierea cu locul de naştere al liderului revoluţiei, cum îi place să se numească şi am trecut cu relativă uşurinţă, sunt foarte, foarte multe bariere de poliţie".
Ajuns la locuinţa închiriată din Tripoli, Isac povesteşte cum odată cu lăsarea serii, localnicii s-au apucat să ridice bariere stradale din tomberoane, au început să se audă focuri de arme în depărtare dar şi în împrejurimi, iar pe la 4 noaptea, revoluţionari înfocaţi au început să sune pe la uşi, invitând oamenii să ia parte la Revoluţie.
Constantin Isac face parte dintre românii norocoşi care a reuşit să se întoarcă cu bine în România.
Până joi, 220 de persoane au cerut ajutor Ministerului Român al Afacerilor Externe, pentru a se putea întoarce acasă.
Până în prezent, 126 de români s-au întors din Libia pe cont propriu, cu avioane de linie sau cu zboruri speciale organizate de alte ţări.
Mulţi alţii au ajuns în Italia sau Spania.
În noaptea de joi spre vineri, două avioane, unul civil şi altul militar, au adus acasă câteva zeci de români.
