Antena 3 CNN Actualitate Un român a sunat de 31.000 de ori la 112, într-un an | STS: "Este esențial ca populația să conștientizeze"

Un român a sunat de 31.000 de ori la 112, într-un an | STS: "Este esențial ca populația să conștientizeze"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:45 11 Feb 2024 Modificat la 11:45 11 Feb 2024
112
Un român a sunat de 31.000 de ori la 112, într-un an! STS: "Este esențial ca populația să conștientizeze" Sursa foto: Facebook/ SMURD

În anul 2023, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat 10.489.979 de apeluri, din care 53,82% au reprezentat urgențe. Diferența de 46,18% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Cele mai multe dintre cazurile de urgență de competența Serviciului 112, recepționate în cele 12 luni ale anului trecut, 49,29%, au fost transferate către Ambulanță. 24,01% dintre apeluri au fost transferate către Poliție, 18,76% către ISU-SMURD, 5,85% către Jandarmerie, iar 2,10% către alte agenții.

Potrivit unui comunicat al STS, și în 2023 apelanții abuzivi au îngreunat activitatea operatorilor și au generat un trafic inutil în centrele de preluare a apelurilor 112. Un exemplu este cazul unui apelant din județul Argeș, care a sunat fără a avea o urgență de aproape 31.000 de ori în decursul unui an, folosind mai multe numere de telefon. Apelurile au presupus un timp de procesare de peste 500.000 de secunde, adică aproape 5 zile de convorbiri continue.

"Este esențial ca populația să conștientizeze că orice apel la 112 care nu este o urgență înseamnă secunde prețioase care se pierd în defavoarea tratării unor urgențe reale, adică pentru a asigura imediat sprijinul pentru cei aflați în nevoie.

Un grad ridicat de utilizare corectă a serviciului de urgență, raportat la totalul apelurilor preluate la 112, se înregistrează în regiunea București-Ilfov.

Județul Gorj înregistrează cel mai ridicat procent de apeluri care nu reprezintă o urgență, 66,79% din totalul apelurilor primite, fiind urmat de județul Covasna, cu 63,40% și de județul Argeș, cu 59,50%", se arată în comunicat.

STS arată că, de 20 de ani, 112 este numărul unic pentru urgențe din România, timp în care au fost preluate peste 300 de milioane de apeluri. Operaționalizat în 2004, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) s-a dovedit o modalitate simplă, eficientă și rapidă pentru alertarea serviciilor de urgență.

"Acum două decenii, 112 a înlocuit numerele 955, 961 și 981 la care puteau fi apelate în mod individual agențiile specializate de intervenție, contribuind la gestionarea eficientă, coordonată și colaborativă a situațiilor de pericol din întreaga țară și la salvarea de vieți. Dacă în anul 2004, peste 90% dintre apeluri nu erau urgențe, astăzi procentul a scăzut sub 50%.

Sistemul 112 a țintit permanent noile tehnologii, standarde și practici tehnico-operaționale care ajută la salvarea de vieți, inclusiv utilizând metode avansate de localizare și devenind, astfel, un model de bună practică pentru serviciile de urgență din alte state europene", susțin reprezentanții STS.

90 de clădiri din țară, iluminate duminică în roșu, de Ziua Europeană 112

Peste 90 de clădiri ale autorităților publice centrale și locale, inclusiv turnul de comunicații al STS, instituții de cultură și obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate duminică, începând cu ora 18.00, în culoarea roșie, reprezentativă pentru Serviciul de urgență 112.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), alături de instituții publice și companii private, continuă și în acest an tradiția de iluminare în roșu a unor clădiri emblematice din Capitală și din țară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgență 112 și aniversării a 20 de ani de la operaționalizarea 112 în România.

Astfel, începând cu ora 18.00, peste 90 de clădiri din țară vor fi iluminate în roșu.

Printre acestea se numără Administrația Prezidențială, Guvernul României, Parlamentul României, dar și Cetatea „Alba Carolina” din Alba Iulia, literele luminoase de pe Muntele Tâmpa, cu inscripția „BRAȘOV”, • Podul „N” din Cluj-Napoca, Cetatea Deva, lucrarea monumentală de mozaic din Piața Civică Tulcea.

De asemenea, pe Clădirea Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu se va difuza un material despre Serviciul de urgență 112.

×
Etichete: STS 112 roman urgenta
x close