Potrivit Mediafax,
Rodica Culcer a declarat că, în cazul în care va fi demisă în mod abuziv, va urma calea justiţiei, acţionând TVR în instanţă. Şeful departamentului de ştiri a explicat că singura cale prin care poate fi demisă este să i se acorde nota 5 la viitoarea evaluare. Situaţia este complicată însă tocmai de notele mari primite de Culcer la precedentele evaluări: la prima evaluare a primit nota 9.41, iar la cea de-a doua ? 9.15. ?În cazul în care de două ori au dat note de peste 9 şi acum vor da o notă de 5, înseamnă că ori eu am înnebunit, ori evaluările nu sunt corecte?, a declarat Rodica Culcer pentru Mediafax.
Tudor Giurgiu: Televiziunea Română nu este în faliment
Tudor Giurgiu, directorul general al TVR, a încercat duminică într-o conferinţă să lămurească acuzaţiile aduse în ultimele săptămâni la adresa instituţiei pe care o conduce. TVR a cheltuit în ultimii ani mai mult decât a produs, a acordat sporuri prea mari angajaţilor, a tolerat ca angajaţii să ia bani prin firme private şi nu în ultimul rând, a plătit lucrări de proastă calitate, a admis şeful televiziunii publice. Giurgiu spune însă că TVR se va schimba radical.
Primele măsuri concrete: scumpirea abonamentului TV şi destituirea a patru directori, printre care se numără şi Rodica Culcer, şeful departamentului de ştiri.
Taxele colectate până acum par să nu fi ajutat cu nimic Instituţia Publică. Tudor Giurgiu s-a plâns că la TVR se lucrează cu echipamente depăşite de mulţi ani. El a recunoscut că anul acesta 56% din cheltuielile TVR sunt pentru sporuri şi salariile angajaţilor. Este unul din motivele pentru care directorul TVR spune că ia în calcul chiar diponibilizările colective.
Cât priveşte scandalul iscat de pierderea dreptului de difuzare a meciurilor din campionatul intern,
Tudor Giurgiu a acuzat Liga Profesionistă de Fotbal de interese în privinţa transmisiilor. Lista neregulilor prezentate duminică de şeful televiziunii publice e lungă, iar soluţiile pentru zecile de probleme pe care le are TVR-ul sunt încă în stadiul de promisiune.
Antena 3