Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a făcut o serie de afirmații, înaintea ședinței Biroului Permanent Național al PSD, legate de Tudorel Toader. Acesta l-a criticat pe ministrul Justiției, spunând că se mișcă foarte greu.
„Nu eu sunt cel care evaluează activitatea ministrului Justiției. Evident că sunt lucruri care nu funcționează, dar nu am făcut eu evaluarea. Am prea puține tangențe cu Ministerul Justiției, dar atunci când am avut tangențe, vă spun, e unul din ministerele care se mișcă cel mai greu. Adică, blochează aproape tot. Vorbesc de minister, dar evident, ministrul este responsabil de ce se întâmplă în minister. Ministerul Justiției se mișcă greu, poate chiar cel mai greu”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.