Medicii avertizează că ochelarii ieftini, cumpăraţi din pieţe sau de la tarabele de pe stradă nu oferă protecţie împotriva razelor ultraviolete. Fiind coloraţi, ochelarii nu fac altceva decât să ajute pupila să se dilate la întuneric. Razele ultraviolete vor pătrunde, astfel, cu mai multă intensitate şi vor provoca leziuni la nivelul cristalinului, retinei sau corneei.
Există şi ochelari care oferă o protecţie sporită, numai că românii nu sunt dispuşi să plătească prea mult pentru acest accesoriu. Unii spun că nu ar purta o pereche de ochelari ieftini şi fără protecţie adecvată, alţii cumpără ce găsesc la tarabe.
Specialiştii ne atrag atenţia asupra câtorva detalii, la care trebuie să fim atenţi atunci când vrem să cumpărăm o pereche de ochelari de soare: marcajele care atestă calitatea, factorul de protecţie şi firma producătoare.
Antena3