Antena 3 CNN Actualitate Risc major de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi. Avertisment pentru turiști

Risc major de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi. Avertisment pentru turiști

<1 minut de citit Publicat la 08:57 31 Dec 2018 Modificat la 08:57 31 Dec 2018
Risc major de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi. Avertisment pentru turiști
Foto: pixabay.com

Meteorologii anunţă că riscul de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi se menţine mare, de gradul 4 pe o scară de la 1 la 5, până luni seara. În celelate masive, riscul se menţine însemnat.

Meteorologii anunţă că în ultimele 24 ore vremea a fost în general închisă. Cerul a fost mai mult noros şi pe arii relativ extinse, temporar a nins. Cantităţile de precipitaţii au depăşit în Munţii Făgăraş şi Bucegi 10 l/mp. Vântul a suflat slab şi moderat, cu intensificări temporare pe creste de peste 80-100 de kilometri pe oră.

Stratul de zăpadă nou depus măsura în general între 1 şi 12 centimetri (12 centimetri la Bâlea-Lac).

Duminică la ora 14.00, zăpada era de 173 centimetri la Bâlea-Lac, 115 centimetri la Vârful Omu, 71 centimetri la Semenic, 69 centimetri la Sinaia, 63 centimetri la Parâng, 64 centimetri la Vârful Călimani, 53 centimetri la Vârful Ceahlău şi la Vârful Vlădeasa, 52 centimetri la Vârful Ţarcu, 41 centimetri la Predeal, 26 centimetri la Vârful Iezer-Rodnei şi 21 centimetri la Fundata.

×
x close