În urma anchetei desfăşurate la
Spitalul Judeţean Cluj cu privire la decesul unei fetiţe operate de
polipi s-a constatat că, din punct de vedere procedural, au fost
respectate toate regulile. Membrii comisiei de anchetă au ajuns la
concluzia că intervenţia chirurgicală era necesară şi că toate
procedurile au fost derulate corect, a declarat Cristina Ciortea,
directorul spitalului.
Colegiul Medicilor Cluj urmează să
se pronunţe pentru a stabili dacă e vorba de culpă medicală, după
ce va primi toate analizele necesare de la Institutul de Medicină
Legală Cluj. Fetiţa a murit săptămâna trecută în
urma unui stop cardio-respirator. Operaţia de polipi a fost făcută
la Clinica de chirurgie maxilo-facială din Cluj-Napoca de doctorul
Silviu Albu, directorul Spitalului Universitar CFR.
El a spus
că toate analizele care trebuiau făcute au fost normale şi că o
posibilă cauză a stopului respirator ar fi putut să fie reacţia
la vreuna dintre substanţele folosite la anestezie. Nu este exclusă
însă nici varanta unei cauze ereditare.
Antena3.ro