BACALAUREAT 2013: Rezultate mai bune la
bacalaureat anul acesta faţă de 2012. 55,4% dintre elevii care au dat BAC-ul au promovat în acest an. Dintre aceştia 62,09% sunt elevi care au terminat liceul anul acesta şi 31,01% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare.
Datele vin după centralizarea a 93,7% din informaţiile privind promovarea la nivel de ţară. Anul acesta, rata de promovare este cu peste 10 procente mai mare decât anul trecut, când au reuşit să ia
BAC-ul doar 44,26 dintre candidaţi.
Rezultatele finale ale examenului din această primă sesiune vor fi afişate în această dimineaţă, iar contestaţiile pot fi depuse în orele următoare.
Cel mai mare procent de promovabilitate, potrivit datelor de la MInisterul Educaţiei s-a înregistrat în judeţele Brăila şi Cluj. Aici, peste 70% dintre absolvenţii de liceu au luat bacalaureatul. Pe locul 3 s-a clasat judeţul Iaşi unde s-a înregistrat o rată de promovare de 67,55%.
La polul opus, cu cele mai mici procente de promovabilitate se află judeţele Ilfov şi Teleorman, cu 27,91%, respectiv 35,22%. Şi în judeţele Harghita şi Covasna au reuşit să ia bacalaureatul mai puţin de jumătate dintre candidaţi.
Bucureştiul se află la jumătatea clasamentului, cu o rată de promovare de 50,82%.
Chiar dacă rezultatele au fost mai bune decât anul trecut, scandalul provocat de situaţia la licelul Dimitrie Bolintineanu din Capitală a stârnit reacţii dure din partea Guvernului. Acţiunile în forţă ale oamenilor legii au fost catalogate de premierul Victor Ponta drept un abuz foarte grav
Ministrul de Interne, Radu Stroe, consideră însă că poliţiştii au acţionat în limitele mandatului procurorilor şi singurul care a făcut greşeli a fost purtătorul de cuvânt al poliţiei Capitalei, care a şi fost suspendat din funcţie.
Imaginile cu incidentele de la liceul Dimitrie Bolintineanu vor fi analizate de oamenii legii şi urmează să se stabilească dacă poliţiştii şi procurorii au făcut abuzuri.
JUDEŢE FRUNTAŞE
BRĂILA: 74,17%
CLUJ: 70,99%
IAŞI: 67,55%
JUDEŢE CODAŞE
ILFOV: 27,91%
TELEORMAN: 35,22%
HARGHITA: 42,49%