Dezastrul ecologic din Ungaria capătă dimensiunile unei tragedii. După ce marţi peretele unui alt iaz de decantare s-a fisurat, autorităţile maghiare numără morţii, răniţii şi dispăruţii. Cinci oameni au murit până acum, iar alţi trei sunt de negăsit. Puhoaiele toxice vor ajunge şi în Dunăre, spun specialiştii.
Deocamdată, autorităţile române susţin că nu sunt motive de îngrijorare. Specialiştii spun însă că, din cauza ploilor abundente, reziduurile se vor răspândi mai rapid şi pe suprafeţe mai mari, şi vor ajunge, inevitabil, în Dunăre.
În acest caz, în maximum cinci zile, reziduurile toxice ar putea ajunge şi pe teritoriul ţării noastre, mai întâi pe la Baziaş. Oricum, se aşteaptă să ajungă în concentraţii mici şi să nu aibă impact asupra calităţii apelor. Situaţia este monitorizată permanent. Se iau probe din Dunăre, de la Baziaş şi de la Porţile de Fier 1.
Substanţele toxice vor ajunge în Dunăre:
În Ungaria, până acum, echipele de salvare au dus la spital, în stare gravă, peste 80 de persoane. Oamenii sunt disperaţi. De munca lor de-o viaţă s-a ales praful. Sute de case au fost invadate de puhoiul roşu după ce unul dintre cele 10 bazine ale fabricii de aluminiu a cedat marţi.
Puhoiul toxic a distrus tot ce i-a ieşit în cale. Şi ar putea fi doar începutul. Un al doilea rezervor s-a fisurat marţi şi poate ceda în orice clipă. Iar urmările ar fi catastrofale.
Veştile proaste nu se opresc însă aici. Poluarea s-ar putea întinde şi în zonele din împrejurimi, inclusiv în România. ?Este o problemă de mediu foarte serioasă! Suntem preocupaţi nu numai de mediul din Ungaria, dar poluarea ar putea trece graniţele şi de aceea avem legi europene cu privire la mediu? a declarat Joe Hennon, reprezentant al Comisiei Europene.
Primele date arată că ar fi fost vorba despre o eroare umană. Iar premierul ungar a dat asigurări că vinovaţii vor fi pedepsiţi pentru dezastrul ecologic din vestul ţării. Potrivit estimărilor, ungurii vor avea nevoie de cel puţin un an şi zeci de milioane de euro pentru a şterge efectele catastrofei ecologice.
Imagini din zonele afectate:
Observator