Condiţia pe care au pus-o aceştia a fost ca revoluţionarii să nu mai protesteze în faţa PDL. Totul s-a întâmplat pe data de 20 ianuarie, în prezenţa lui George Costin, Teodor Mărieş, Nicolae Bănuţoiu, Victor Grigorescu, reprezentând Blocul Naţional al Revoluţionarilor, Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi CNS Cartel Alfa, pentru a semna protocolul cu cei doi lideri ai partidului.
În urma negocierilor, ministrul Finanţelor împreună cu revoluţionarul secretar de stat George Costin urmau să găsească o soluţie pentru ca indemnizaţiile revoluţionarilor să fie plătite. Totodată, urma ca "ştabii" revoluţionarilor să primească gratuit toate sediile în care funcţionau asociaţiile acestora.
La scurt timp după semnarea protoculului de neagresiune, politicienii au uitat de revoluţionari. În schimb, Direcţia Naţională Anticorupţie Piteşti şi-a adus aminte de secretarul de stat George Costin, membru al guvernului condus de premierul Emil Boc. Nu a fost singurul arestat, pentru că a fost săltat la pachet cu Serfim Cotenescu şi Mihai Bolocan. Cei trei au fost acuzaţi de DNA că au constituit şi condus un grup infracţional în 2009-2011, perioadă în care revoluţionarii au formulat cereri de preschimbare a certificatelor şi pentru obţinerea unei adeverinţe în baza căreia urmau să beneficieze de indemnizaţii de la bugetul de stat.
În schimb, revoluţionarii se simt trădaţi de clasa politică şi au decis să reia protestele în faţa sediului PDL, din Mondrogan, pe motiv că: "Coaliţia guvernamentală tergiversează de peste 4 (patru) luni votarea amendamentelor la Legea Recunoştinţei".