Secţia pentru mari arşi de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, inaugurată săptămâna trecută cu mare fast de ministrul demis al Sănătăţii, a fost închisă. Deşi Sorina Pintea a dat asigurări că noua secţie poate fi folosită imediat, în fapt, unitatea a fost încuiată a doua zi după festivitate, după ce epidemiologii au descoperit bacterii în filtrele de aer şi apă.
În aceste condiții, un bătrân din Târnăveni cu arsuri grave, care fusese trimis cu avionul SMURD la Iași, a ajuns tot în vechea secție de chirurgie plastică. Secţia pentru mari arşi trebuia să vină ca o soluţie pentru persoanele cu arsuri grave din zona Moldovei şi nu numai.
Investiţia s-a ridicat la 40 de milioane de lei, iar inaugurarea secţiei a fost amânată de 17 ori în ultimii ani.