Prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut, luni, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR, informează un comunicat al Guvernului transmis Agerpres.
"În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, decizia vine după ce premierul a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiţii în infrastructura de transport.
"Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu - Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect. Totodată, şeful Executivului a cerut să îi fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din drumul expres Piteşti - Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale.
În acelaşi timp, prim-ministrul şi-a exprimat ferm nemulţumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naţionale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj - Deja, asumate a fi finalizate la sfârşitul anului 2018", se precizează în comunicatul citat.
Informația a fost comentată, luni seară, de Radu Tudor, la "Punctul de întâlnire".
"Salut această decizie a primului-ministru Viorica Dăncilă, a faptului că își ia în serios rolul de a supraveghea proiectele extrem de întârziate ale infrastructurii rutiere românești, avertizez încă o dată public că lipsa de autostrăzi și de căi ferate moderne creează mari probleme economiei românești și că nu vom avea din ce să plătim salariile și pensiile crescute potrivit noii legi dacă nu facem o țară performantă cu autostrăzi, cu căi ferate moderne, așa cum vedem în vestul Europei, ca să avem de unde să exportăm marfa pe care o producem", a spus Radu Tudor.