Curtea de Apel Alba Iulia a decis, miercuri, în adunare generală, revocarea din CSM a judecătoarei Alina Ghica, informează
Mediafax..
Adunarea Generală a Judecătorilor a considerat ca fiind necesar acest demers întrucât conduita judecătoarei Alina Ghica a fost lipsită de transparenţă în cursul anului trecut, imaginea Consiliului Superior al Magistraturii fiind grav afectată.
Procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Alinei Ghica a fost declanşată, joi de judecătorii Curţii de Apel Cluj, iar această decizie va fi trimisă tuturor curţilor de apel din ţară, care se vor întruni, la rândul lor, în adunări generale.
Alina Ghica, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, declara că nu s-a invocat niciunul dintre cazurile prevăzute de lege pentru revocarea sa din funcţia de membru al CSM, precizând că va respecta deciziile luate în adunărilor generale ale judecătorilor.
Judecătoarea Alina Ghica a afirmat că în 2012 a fost pentru prima dată când evoluţia CSM a fost evidenţiată pozitiv în rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Totodată
, în 7 ianuarie, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanşat procedura de revocare din CSM a judecătorului Cristi Danileţ, considerând că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile încredinţate ca membru al CSM, întrucât a participat la o procedură netransparentă de alegere a conducerii instituţiei.
Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcţie.
Reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au solicitat, săptămâna trecută, demisia de onoare a membrilor CSM, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi declanşate procedurile de revocare din funcţii a tuturor membrilor CSM.