Antena 3 CNN Actualitate Reţeta de succes a unui fermier din Constanţa. Petre Daea: "Impresionant pentru toţi"

Reţeta de succes a unui fermier din Constanţa. Petre Daea: "Impresionant pentru toţi"

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat un fermier din Constanţa care, în aceste vremuri grele, a găsit o soluţie pentru a-şi proteja culturile de cereale şi legume. Iată cum.

Reţeta de succes a unui fermier din Constanţa. Petre Daea: "Impresionant pentru toţi"
de Claudia Popovici    |    04 Aug 2022   •   21:19

"Într-o fermă legumicolă cu peste 50.000 aspersoare în funcțiune!

După conferința de presă, am plecat spre Constanța să vedem unul din sistemele de irigații finalizate, din cele prezentate în cadrul conferinței de astăzi, pentru a vedea la fața locului ce se întâmplă efectiv.

Împreună cu directorul general al ANIF, domnul Cornel Popa, am intrat în perimetrul irigabil al amenajării Carasu Galeșu, urmărind traseul apei pe canalele impermeabilizate în 2019.

Bucuria existenței apei la plante a fost dublată de dialogul cu fermierul Stoian Florin, care cultivă într-un asolament de cereale și legume, în cultură de bază și succesivă, 650 ha de legume.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Lucrările bine conduse în teren se regăsesc în produsele obținute, al căror nivel de realizare nu este cu nimic mai prejos decât în orice altă exploatație din țările fanion ale agriculturii europene.

La cultura grâului a obținut 10.800 kg/ha, la ceapa recoltată deja, peste 70 de tone/ha, iar cultura de morcovi în ogor propriu sau cultură succesivă va fi tot atât de productivă, pentru că iscusitul fermier are peste 50.000 aspersoare - atenție, nu este o greșeală- care funcționează alternativ în funcție de nevoile culturii, iar ANIF furnizează apa pe un sistem repus în funcțiune în anul 2019.

Impresionant pentru toți, dar merituos pentru fiecare, atât pentru furnizorul de apă, dar și pentru valorosul fermier!

Felicitări Florine", a scris ministrul Agriculturii, Petre Daea e pagina sa de socializare. 

Petre Daea roagă toți românii să cumpere legume de la producători locali: "Să le dăm sprijin. Eu am un preț la legume: prețul respectului"

"Va rog pe toți să cumpărați legume de la producători locali, să le dăm sprijin. Fiecare își dorește ce e bine pentru ei. Fermierul vrea să ia cât mai mult, că muncește", a spus Petre Daea, astăzi.

"Am văzut peste tot, avem legume, pentru că fermierii sunt lângă surse de apă. Unde au sursă de apă stabilă acolo sunt fermierii. 

Eu am un preț la legume: prețul respectului. Daea se oprește și ia de la fermier tot ce are el, știu cu câtă greutate se fac, și cât îmi cere atât îi dau", a mai declarat acesta.

×
Subiecte în articol: petre daea fermier Constanța
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Imagini exclusive cu tinerii găsiți morți într-o cameră de hotel
x close