Rechizitoriul DNA prin care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a fost trimis în judecată, scoate la iveală ilegalităţile care s-au ţinut lanţ în vârful instituţiei.
Fostul PDL-ist a cheltuit 10 milioane de lei din fonduri publice în mod ilegal, scrie
PressAlert.ro.
Teoretic, banii erau destinaţi finanţării echipei de fotbal din Timişoara, însă procurorii au descoperit că o mare parte a ajuns în contul lui Ostaficiuc.
Fostul preşedinte al Consiliului judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a fost trimis în judecată în urmă cu câteva zile alături de alţi angajaţi ai instituţiei, precum şi de fostul preşedinte al echipei de fotbal Politehnica Timişoara, în dosarul finanţării ilegale a clubului sportiv.
Potrivit rechizitoriului DNA, Ostaficiuc a profitat de funcţia sa şi a aprobat, în perioada 2008-2011, alocarea sumei de 10 milioane de lei din fonduri publice către S.C. Politehnica Timişoara S.A. Banii însă au fost plătiţi clubului sportiv doar pe hârtie. În plus, fostul PDL-ist, ajutat de alţi funcţionari publici, a falsificat actele care să justifice efectuarea plăţilor de către Consiliul Judeţean Timiş.
Teoretic, banii ar fi trebuit să acopere cheltuielile echipei de fotbal şi primele acordate sportivilor pentru performanţele obţinute. Anchetatorii au descoperit însă că, deşi în tabelul nominal cu numele celor care ar fi trebuit să primească primele erau 28 de sportivi, patru dintre aceştia nu au mai primit banii. În plus, celoralţi le-au fost virate sume de bani mult mai mici decât erau trecute în acte.
Constantin Ostaficiuc a fost ajutat chiar de directorul executiv al Poli Timişoara, Gheorghe Chivorchian, scrie PressAlert.ro. Acesta a prezentat documente false din care rezultă că sumele de bani acordate de CJ Timiş au fost folosite pentru achitarea salariilor jucătorilor.
Potrivit anchetatorilor, în realitate, banii daţi de Ostaficiuc de la CJ Timiş au fost folosiţi în alte scopuri, inclusiv pentru plata datoriilor către CJ Timiş, precum plăţi de penalităţi şi chirii sau plăţi prin executare silită către Fisc.
Procurorii au pus sechestru pe averea lui Ostaficiuc şi a celorlalţi funcţionari publici, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Timiş.