Fostul poliţist de frontieră a primit suma de 8.500 euro de la membrii grupului infracţional organizat şi a acceptat promisiunea primirii unor sume mari de bani pentru transporturi frauduloase.
"În continuarea activităților de urmărire penală vizând destructurarea unui grup infracțional organizat cu caracter transfrontalier specializat în traficul de migranți, în cursul anului 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul B.C.C.C.O. Alba Iulia, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Biroul Trafic de Migranți și Direcției Generale Anticorupție, au reușit identificarea a 5 persoane implicate în activitatea infracțională. Față de aceste persoane a fost luată măsura reținerii și au fost formulate propuneri de luarea a unor măsuri preventive", a anunţat, marţi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Patru dintre inculpații cercetați în prezenta cauză au avut rolul de asigurare a protecției transporturilor, inclusiv prin atragerea, prin corupere, în activitatea infracțională a unui lucrător de poliţie din punctul de trecere a frontierei Nădlac II, și asigurarea din punct de vedere logistic a activității (identificarea și închirierea de locații pentru transferarea și gruparea migranților aflați pe teritoriul României, racolarea șoferilor dispuși să efectueze transportul, obținerea de autovehicule de mari dimensiuni și a documentației necesare).
Trafic de migranţi
În privința infracțiunii de trafic de migranți, în sarcina celor patru inculpați s-a reținut că au ajutat la realizarea a două transporturi având drept scop trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a unui număr total de 141 de migranți (adulți și copii de diverse naţionalităţi, printre care irakieni, sirieni, afgani şi pakistanezi), transmite DIICOT.
În ceea ce îl privește pe cel de-al cincilea inculpat, fost polițist de frontieră, s-au reținut că, în calitate de lucrător de poliție în cadrul ITPF Oradea – STPF Nădlac – PCTF Nădlac II, a sprijinit acest grup infracțional organizat, asigurând protecția transporturilor prin comunicarea consemnelor dispuse de către organele judiciare asupra ansamblurilor de transport tir și asupra membrilor grupului infracțional organizat în vederea minimalizării riscurilor de depistare, respectiv a îngreunării tragerii la răspundere penale a persoanelor implicate. De asemenea, acesta a transmis turele de serviciu și intervalul aferent când transporturile frauduloase puteau trece prin punctul de frontieră Nădlac II fără a fi controlate corespunzător.
De asemenea, în intervalul martie - aprilie 2017, inculpatul, cu atribuții de control pe linia traficului de migranți, a acceptat promisiunea primirii unor sume de bani (10.000 euro aferent fiecărui astfel de transport fraudulos), respectiv a primit suma de 8.500 euro de la membrii grupului infracțional organizat, pentru a asigura trecerea transporturilor frauduloase de grupuri de migranți în punctul de frontieră Nădlac II cu direcția ieșire din România, prin neefectuarea controlului corespunzător atribuțiilor de serviciu.
În urma propunerilor formulate, față de unul dintre inculpați s-a dispus arestarea preventivă, 3 dintre inculpați fiind cercetați în stare de arest la domiciliu și un inculpat sub control judiciar.