Aşadar, măsurile de siguranţă în caz de COVID se vor menţine şi se vor respecta cu stricteţe în perioada următoare, având în vedere că va fi mai aglomerat din cauza cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă.
Reprezentanţii supermarketurilor au anunţat că ei nu doresc măsuri mai stricte, făcând însă un apel ferm la respectarea cu atenţie a celor existente: purtarea măştii de protecţie, menţinerea distanţei fizice şi igiena riguroasă a mâinilor.
În ce priveşte coşurile de mână pentru cumpărături, acestea nu vor fi scoase din magazine, aşa cum s-a vehiculat, ci vor putea fi utilizate în continuare, cu respectarea regulilor de igienă a mâinilor.
În acest context, este foarte important procedeul de organizare al magazinelor, pentru ca măsurile de siguranţă împotriva COVID să fie respectate.
La rândul lor, coşurile mari de cumpărături, pe roţi, pot prezenta un avantaj. Specialiştii spun că ele pot ajuta la menţinerea distanţei dintre clienţi, astfel că s-ar putea evita unele aglomeraţii.
Totuşi, cel mai bine este ca un singur membru al familiei să se ocupe de cumpărături, pentru a nu merge o întreagă familie la magazin şi a se forma aglomerări.
Un aspect de care trebuie ţinut cont este zona dintre rafturi, acolo unde se pot crea aglomeraţii.
De asemenea, se vor spori efectivele din magazine care au o relaţie directă cu clienţii, pentru a le transmite acestora mesaje privitoare la evitarea aglomeraţiilor şi fluidizarea traficului de cumpărători în supermarket.