Măsurile rămân la fel, anunță oficialii, mai ales că valul 5 bate la ușă.
Restricțiile pot fi schimbate doar printr-o altă Hotărâre de Guvern, anunță prefectul Capitalei.
”La acest moment, prefectura nu a luat la cunoștință de intenția de a relaxa măsurile în funcție de rata de incidență. Dacă la nivel guvernamental va exista o modificare, Comitetul Național pentru Situații de Urgență va reglementa în consecință.
Vorbim la acest moment de o hotărâre de guvern care ar trebui publicată în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare imediat sau la o dată precizată.
Nivelul de intensificare este același în privința controalelor și verificărilor, de aceea fac apel și am repetat, reiterez mesajul în privința necesității respectării normelor,” a declarat Alexandra Văcaru, prefectul Bucureștiului.
A doua zi cu incidență sub 6 la mie în București
Rata de incidența cumulată calculată la 14 zile în Capitală este, marți, 5.34 la mia de locuitori, după ce luni a fost de 5,78 la mie.
Potrivit DSP București, ultima dată când incidența a fost sub 6 la mie a fost pe 28 septembrie, când autoritățile au raportat o incidență de 5,57 la mie.
În București rata de infectare cea mai mare a fost pe 22 octombrie, respectiv 16,54 la mie.
Bilanț COVID-19 din 16 noiembrie 2021, în România
Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.748.568 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.806 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.598.656 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 75 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 53.661 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.11.2021 (10:00) – 16.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 397 de decese (175 bărbați și 222 femei), din care 54 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Bilanț COVID-19 din 16 noiembrie 2021, în România. 4.128 de noi cazuri de coronavirus - incidența națională - 4.82
Dintre cele 397 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 49 la categoria de vârstă 50-59 ani, 101 la categoria de vârstă 60-69 ani, 127 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.
362 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 31 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 54 de decese anterioare intervalului de referință, survenite 51 în luna octombrie, în județele Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Mureș și 3 în noiembrie 2021, în județele Galați și Mureș. În intervalul de referință au fost raportate 343 de decese.
Din totalul de 397 de pacienți decedați, 363 erau nevaccinați și 34 vaccinați. Cei 34 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.054. Dintre acestea, 1.681 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 238 sunt minori, 218 fiind internați în secții și 20 la ATI.