Reportul înregistrat la categoria I a jocului Loto 6/49, pentru tragerea de duminică, se cifrează la 44,5 milioane lei (10 milioane euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,2 milioane lei (peste 269.000 euro), potrivit site-ului companiei Loteria Română.
La tragerile loto de joi, 27 iunie, Loteria Română a acordat 19.360 de câştiguri în valoare totală de peste 1,6 milioane lei.
În urma tragerii Joker de joi, la categoria I se înregistrează un report de peste 624.390 lei, iar la Noroc Plus, la aceeaşi categorie, un report în valoare de peste 24.670 lei.
La tragerea Loto 5/40, la categoria I, reportul este de aproximativ 322.500 lei, iar la Super Noroc de peste 76.800 lei.