Antena 3 CNN Actualitate Replica Rusiei la amplasarea scutului antirachetă în România

Replica Rusiei la amplasarea scutului antirachetă în România

1 minut de citit Publicat la 14:34 22 Iul 2015 Modificat la 14:34 22 Iul 2015
bomber.jpg
Foto: wikipedia.org
O escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune urmează să fie desfășurată în curând în Crimeea pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsulă (anexată în martie 2014 la Federația Rusă), a declarat miercuri pentru agenția de presă Interfax o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării, potrivit Agerpres.

"În acest stadiu, s-a considerat suficientă amplasarea unei escadrile de Tu-22M3 pe aerodromul din Crimeea. Capacitățile sale de luptă vor permite consolidarea semnificativă a acoperirii aeriene în apele Mării Negre și în regiunea riverană", a afirmat responsabilul rus, sub rezerva anonimatului.

"Aceasta este una din măsurile luate ca reacție la instalarea pe teritoriul României a unei baze americane antirachetă", a declarat interlocutorul Interfax, menționând totodată că raza de acțiune a bombardierelor Tu-22M3 și a rachetelor sale se extinde mult dincolo de Marea Neagră. "Nu este exclus ca, pe viitor, grupul de bombardiere Tu-22M3 din Crimeea să fie extins la un regiment", a mai adăugat el.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat marți că baza de rachete (interceptoare) de la Deveselu, din România, parte a sistemului global antirachetă al SUA, va deveni ținta principală pentru mijloacele de atac rusești în cazul unei agresiuni a SUA împotriva Rusiei.

×
Etichete: Crimeea Rusia
x close