”În primul rând trebuie stabilit tipul de amigdalită sau angină. Există două tipuri: acută sau cronică.
Cele acute se împart în mai multe clase, cea mai cunoscută fiind amigdalita acută pultacee, în momentul în care, la nivelul amigdalelor, avem acele depozite de material albicios, care este infecția purulentă. Aceasta se asociază, de obicei, cu stări febrile, stare generală alterată, dificultate la înghițit. În momentul acela, sau până la momentul acela, ar fi bine să ne adresăm unui medic specialist pentru a urma un tratament corect și a nu ne automedica acasă, pentru a nu dezvolta complicații. Complicația cea mai frecventă este flegmonul periamigdalian, care necesită o abordare diferită și spitalizare.
Dacă vorbim de o amigdalită cronică, cel mai frecvent simptom este ”jena în gât”. De asemenea, pentru un diagnostic corect, trebuie să ne adresăm unui medic de specialitate, bine ar fi ORL, sau chiar medic de familie.
Ca și investigații avem de făcut un examen videofibroscopic, dacă avem posibilitatea, și un set de analize de sânge. Eventual și un exudat faringian dacă se poate recolta în cabinetul respectiv”, a povestit Remus Mihalcea la Antena 3.
După 14-16 ani, amigdalele își pierd rolul de protecție în organism
De asemenea, medicul a explicat și când e bine să apelăm la intervenția chirurgicală de îndepărtare a amigdalelor.
”Momentul îl stabilește medicul se specialitate. Se iau mai mulți factori în calcul, cum ar fi infecțiile repetate, mai mult de 3-4 infecții pe an timp de 2-3 ani consecutiv și un exudat faringian corelat cu analize de sânge, la care trebuie să urmărim anumiți paramentrii.
La copii ar fi ideal să facem o micșorare a tonsilelor, a amigdalelor, pentru a nu le scoate în totalitate și pentru a păstra rolul și funcția lor până la vârsta de 14 ani. Repet, ele au un rol în imunitate, până undeva la 14-16 ani. După, își pierd rolul în protecția organismului”, a mai precizat medicul ORL.
Având în vedere că este vorba despre o intervenție chirugicală, aceasta nu este lipsită de riscuri sau de complicații, însă, din fericire, acestea sunt minime.
”Există complicații interoperatorii care sunt foarte rare și apar în urma unor anomalii anatomice la nivel local. De exemplu dacă avem un vas de sânge mai mare în loja amigdaliană, sau pitit în spatele amigdalei, în momentul în care se extrage, putem leza acel vas și să avem o sângerare mai abundentă. De asemenea, pot apărea sângerări difuze la pacienții ce au un deficit de factor de coagulare. Riscuri post-operatorii nu sunt”, a concluzionat Remus Mihalcea.
