Ministrul
Agriculturii Decebal Traian Remeş este nemulţumit de modul în
care a fost gestionată criza provocată de apariţia pestei la
fermele companiei americane Smithfiled. Vinovaţii vor fi pedepsiţi
după stingerea focarelor, a precizat Remeş. Aproape 50.000 de porci
au fost afectaţi de pestă şi trebuie sacrificaţi. ?E de
neînţeles ritmul în care au tratat focarul. Veţi afla
vinovaţii şi gradul fiecăruia de vinovaţie?, a promis ministrul
Agriculturii. De partea cealaltă, autorităţile
sanitar-veterinare din judeţ susţin că şi-au făcut bine treaba.
Trei focare de pestă porcină au fost depistate în judeţul
Timiş, la ferme ale companiei americane Smithfield. Trebuie
incineraţi aproximativ 60.000 de porci. Verificările au arătat că
dintre cele 33 de ferme deţinute de societate, doar 11 funcţionau
legal.
Garda de Mediu a dat amenzi de 500.000 de lei noi, pentru
funcţionarea neautorizată a fermelor şi pentru neglijenţă
privind protecţia mediului. Autorităţile sanitar-veterinare din
Timiş au intensificat filtrele în localităţile în care
se află cele trei ferme, pentru a preveni răspândirea bolii.
Antena 3