Seismul cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter a devastat România, 1.570 de persoane şi-au pierdut viaţa, strivite sau asfixiate sub dărâmături, peste 11.000 au fost răniţi, iar alte câteva zeci de mii de familii au rămas pe drumuri. Bucureştiul a fost oraşul cel mai afectat de cutremur, unde s-au prăbuşit zeci de clădiri - majoritatea construite înainte de 1940. Bilanţul tragic i-a făcut pe specialişti să ajungă la concluzia că a fost cel mai grav dezastru natural care a lovit România în secolul trecut.
La acea vreme, pagubele economice au fost estimate la 2 miliarde de dolari, însă mulţi dintre cei care au contabilizat pierderile spun că cenzura comunistă a minimalizat dimensiunea catastrofalului cutremur. De atunci, au avut loc mai multe alte cutremure cu magnitudine de peste 6 pe scara Richter, dar nici unul nu a avut nici pe departe amploarea celui din 1977.
Mărmureanu: Până în 2010 nu vor mai fi cutremure majore
Directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, spune că până în 2010 nu avem motive de îngrijorare în privinţa cutremurelor. La institut există aparate care observă mişcările tectonice din întreaga lume. Totuşi, Vrancea rămâne pentru România cea mai importantă zonă seismică.
Toma Caragiu - trei decenii de la tragica dispariţie a unei legende
Imagini ale Bucureştiului după cutremurul din 1977, în VIDEO NEWS/România
Antena 3