Pentru cei care au exagerat cu băuturile, durerile de cap şi ameţeala de a doua zi de după petrecere sunt primele simptome ale mahmurelii. Din fericire, acestea pot fi combătute prin anumite metode.
Durerile de cap sunt provocate de dilatarea vaselor sanguine ale creierului, iar senzaţia de "gură uscată" e urmarea deshidratării.
Fiecare are reţeta proprie pentru combaterea efectelor mahmurelii. Unii beau cafea cu sare, lichide acre, mânăncă murături, sau servesc o altă porţie de alcool, conform principiului cui pe cui se scoate. Remediile de felul acesta fac însă mai mult rău decât bine organismului, susţin medicii. Mahmureala, pur şi simplu, nu se tratează. Simptomele dispar cam în 24 de ore.
Efectele pot fi însă diminuate. Cei care resimt mahmureala trebuie să se bea multă apă sau sucuri, pentru a contracara deshidratarea. În plus, două aspirine şi vitamina C îi pot repune pe picioare. De asemenea, este indicată plimbarea în aer liber, urmată de odihnă sau somn este indicată.
Sursa foto: metro.co.uk
Antena 3