Antena 3 CNN Actualitate Remaniere iminentă: Cine sunt miniștrii pe fărăș

Remaniere iminentă: Cine sunt miniștrii pe fărăș

1 minut de citit Publicat la 17:39 24 Sep 2018 Modificat la 17:39 24 Sep 2018
o_1co60agbf1emm3iasvbms51u8.jpg

Liviu Dragnea a anunțat că PSD a decis înființarea unui grup de lucru care va analiza îndeplinirea programului de guvernare.

„Am hotărât înființarea unui grup de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD și analiza periodică a îndeplinirii programului de guvernare, un grup format din nouă colegi, cu precizarea că acest grup nu se ocupă de evaluarea miniștrilor, acțiune de care se ocupă doar doamna prim-ministru, ci de a verifica în mod constant și de informa periodic Biroul Politic Național și pe doamna prim-ministru despre stadiul îndeplinirii programului de guvernare. De asemenea, vor informa permanent și liderii de grup pentru că vorbim de acțiunile care trebuie să se îndeplinească atât de către Guvern, precum și cele care trebuie să se îndeplinească de către Parlament”, a declarat Liviu Dragnea.

Alessandra Stoicescu a prezentat în emisiunea „100 de minute” cine sunt cei nouă care vor evalua respectarea programului de guvernare, și anume: Doina Pană, Dragoș Benea, Marian Oprișan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurențiu Nistor, Marius Dunca, Gabriel Zetea, Codrin Ștefănescu.

Totodată, jurnalista i-a prezentat și pe miniștrii despre care există zvonuri de remaniere: Paul Stănescu - vicepremier, Dezvoltare, Tudorel Toader – Justiţie, Carmen Dan – Interne, Teodor Meleșcanu – Externe, Dănuț Andrușcă – Economie, Valentin Popa – Educaţie, George Ivașcu – Cultură, Ioana Bran - Tineret şi Sport, Bogdan Trif – Turism.

 

×
TOP articole
x close