Tribunalul Prahova a dispus, vineri seară, emiterea de mandate de arestare preventivă, de 30 de zile, pentru fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu şi fostul director IT din Ministerul Justiţiei Ion Krech, informează agerpres.ro.
Este vorba de un dosar instrumentat de DNA Ploieşti, în care cei doi sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Prahova, Fenechiu, care se află în executarea unei pedepse în dosarul "Transformatorul", este încarcerat la Penitenciarul Ploieşti, iar Krech se află în arestul IJP Prahova.
Citiți și Un ministru român a albit la o lună după ce "Transformatorul" l-a ars cu 5 ani de puşcărie
Dosarul ”Transformatorul”
Relu Fenechiu a fost membru al PNL timp de 18 ani şi se afla la al treilea mandat de deputat în momentul condamnării. El a fost preşedintele PNL Iaşi din 2004, iar din 2008 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel central.
De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de şapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcţie ca urmare a condamnării în primă instanţă în dosarul Transformatorul.
Fost MINISTRU, EXECUTAT SILIT. 4 case ale familiei sale, scoase la licitaţie de statul român
Din puşcărie, Relu Fenechiu îi învaţă pe deţinuţi "tainele" computerului