Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit, vineri, despre rolul discernământului creștin și al sacrului într-o societate dominată de populism și manipulare. El condamnă lașitatea și neutralitatea în fața răului, dar și abuzul politic asupra valorilor sacre, atrăgând atenția asupra pericolului falsificării memoriei marilor personalități culturale și religioase ale României, în discursuri populiste şi manipulatoare.
„Discernământul creștin ...nu se lasă invitat, așteptat, somat.
El reacționează reflex și ferm în aria onestității morale. Nu e laș, defensiv, șerpuitor și criptic.
Nu se exprimă în jargon presărat cu dulcegării „duhovnicești” rupte de realitatea imediată în probleme și situații cruciale pentru comunitate.
Discernământul creștin nu folosește absolut niciodată termenul NEUTRALITATE. Pentru că rațiunea lui profundă este chiar discriminarea limpede între bine și rău în lumina clară a adevărului revelat de credință și relevat de realitate.
Nu poți fi, în calitate de creștin care-L invoci pe Dumnezeul Binelui și Adevărului, neutru sau dubitativ în fața răului strident. Mai ales când acesta a fost demascat și tinde să devină totalitar la nivel comunitar.
Creștinismul viu, nu muzeificat, se manifestă vizibil și public, dar nu doar ritualic, ci și civic. Animat de credința în Adevărul care nu trebuie trădat și răstignit iar și iar, creștinismul real e implicat. Fie și doar ca „spectator angajat”", a scris Vasile Bănescu, pe Facebook.
Într-o perioadă în care religia și spiritualitatea sunt adesea invocate pentru a legitima diverse agenda politice, Bănescu subliniază pericolele folosirii conceptului de sacru în scopuri populiste și manipulatoare.
„Sacrul și manipularea politică la români - România - țară din sus-estul Europei - este sacră?
O impură societate omenească, nu o „patrie cerească”, este sacră? Imunda propagandă politică care se folosește obraznic de termeni din zona curată a religiosului este și ea sacră? Populismul este sacru?
Sacrul este desemnat prin termenul ebraic „qadosh”, căruia îi corespund în limbile greacă şi latină: „hagios”, „sanctus” şi „sacer”. Toate desemnează ideea de puritate absolută, celestă, opusă mundanului supus urmărilor păcatului, rătăcirii, mizeriei morale.
„Sacrul”, ca termen consacrat în sfera istoriei religiilor de savanți ca Rudolf Otto sau Mircea Eliade nu există decât în domeniul strict religios, nu politic-electoral.
Sacrul se sustrage raţionalului, deci scapă oricărei descrieri, pentru că el transcende umanul și e prezent doar dincolo de lumea fizică, adică de „profan”.
Restul e abuz lingvistic și, contextual, manipulare ineptă și abjectă a celor ignoranți, cărora le poți transmite electoral că și mălaiul sau țuica românești sunt „sacre”.
A te folosi de imaginea unor personalități ale culturii române care nici într-un coșmar distopic absolut nu ar putea fi asociate cu toxicitatea populismului mincinos, Eminescu, Brâncuși, Țuțea sau a unor personalități ale Bisericii precum părinții Dumitru Stăniloae sau Arsenie Boca, ca și cum vreunul dintre acești oameni mari s-ar fi putut asocia vreodată cu populismul care ia numele Domnului în deșert,
A comite acest imens abuz care falsifică post-mortem imaginea curată a acestor oameni mari cu adevărat, care s-ar ridica din mormânt înainte de „învierea cea de obște” dacă ar putea vedea cum li se terfelește memoria și chipul.
Acest furt de imagine la drumul mare menit să aureoleze nimicul și să inocentizeze minciuna, spune tot ce mai rămăsese de spus despre cea mai grosolană formă de manipulare. Capitol central într-o viitoare necesară carte cu titlul „Sacrul și manipularea politică la români”, a mai spus Vasile Bănescu.