Antena 3 CNN Actualitate Religie Sinodul BOR a decis canonizarea a 16 preoți celebri. Pe listă, părintele Cleopa, Dumitru Stăniloaie și Arsenie Boca

Sinodul BOR a decis canonizarea a 16 preoți celebri. Pe listă, părintele Cleopa, Dumitru Stăniloaie și Arsenie Boca

Mirela Voicu
3 minute de citit Publicat la 16:35 12 Iul 2024 Modificat la 16:44 12 Iul 2024
sfantul sinod
Sfântul Sinod al BOR a avut două zile de ședință. Sursa foto: Basilica

Părinţii Paisie Olaru şi Cleopa Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), dar și Dumitru Stăniloaie și Arsenie Boca, au fost canonizaţi de Sinodul BOR, se anunță într-un comunicat al agenției Basilica. Alături de aceştia, au fost canonizaţi alţi 14 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fie completate, iar ale tuturor să fie completate într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod. Aceşti sfinţi sunt:

1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;

2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;

3. Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;

4. Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;

5. Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;

6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;

7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;

8. Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;

9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;

10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;

11. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;

12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;

13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;

14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;

15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;

16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

Sinodul BOR a decis și Proceduri pentru canonizare : ”instituirea unei comisii pentru cercetarea vieții persoanei ce urmează a fi trecuta in randul sfintilor, intocmirea unui raport in care se aduc argumentele pentru canonizare, aprobarea de catre Sfantul Sinod a raportului, pregatirea textelor liturgice (slujba Vecerniei, Utreniei, Acatistul) si icoana sfantului, intocmirea unui act sinodal de catre Sfantul Sinod (care cuprinde motivarea canonizarii, hotararea Sfantului Sinod de a trece persoana respectiva in randul sfintilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sarbatoare a sfantului, trecerea lui in calendarul bisericesc si a slujbei lui in cartile de ritual, si oranduirea ca anumite biserici sa aiba hramul sfantului respectiv). Ceremonia de proclamare a sfintilor In cazul descoperirii moastelor sfantului respectiv, acestea sunt unse cu Sfantul Mir si asezate intr-o racla. Cu o zi inainte de a fi proclamat sfant, se savarseste ultimul parastas pentru el, se canta acatistul si se face priveghere toata noaptea.

Dupa oficierea Sfintei Liturghii din ziua proclamarii canonizarii, se citeste tomosul sinodal. Dupa citire, actul este semnat de toti membrii Sfantului Sinod. Se citeste viata sfantului canonizat si se poarta in procesiune moastele (acolo unde sunt) si icoana sfantului, in jurul bisericii. Dupa procesiune, racla, sau in lipsa, numai icoana sfantului, este asezata in biserica, la locul cuvenit. Dupa proclamarea canonizarii, este pubilicat actul sinodal de canonizare si este trimis catre toate Bisericile Ortodoxe Autocefale. Se tipareste viata sfantului, se inscrie sarbatoarea in calendar si in cartile de cult, si se raspandeste icoana sfantului in popor”.

×
x close