Creştinii ortodocşi îi serbează pe Sfinţii Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca "Epoca de aur".
Povestea Sfinţilor Împăraţi a început atunci când Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost declarat împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.
Istoricii Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "prin acest semn vei învinge".
Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte.
Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta "prin inspiraţie divină".
Semnificaţia şi originea numelui Constantin
Din punct de vedere etimologic, prenumele Constantin provine din grecescul Konstantinos şi de la cel latin Constantinus. Constantinus derivă din Constans şi Constantius, ambele având semnificaţia de constant, ferm şi stabil. Numele a devenit cunoscut graţie Sfântului Împărat Constantin (272-337), care a instituit creştinismul drept religie oficială în Imperiul Roman.
Persoanele care poartă numele de Constantin sunt perfecţioniste, preocupate să îşi depăşească condiţia. Sunt, totodată, persoane norocoase şi optimiste, cărora le plac călătoriile,dar şi schimbările. Derivatele sunt: Constantina, Constanţa, Costache, Costel, Costin, Costina, Costică ş.a.m.d., potrivit secretulnumerelor.ro
Semnificaţia şi originea numelui Elena
Potrivit sursei citate, prenumele Elena îşi are originea în grecescul Ἑλένη (Helenē), având semnificaţia de “torţă”, “lumină strălucitoare”, “rază a soarelui”.
O altă posibilă origine a acestui prenume poate proveni din grecescul σελήνη (Selene), însemnând “lună”. Este ilustrată din nou această legătură cu o sursă de lumină, chiar dacă este vorba de una artificială, dar și cu cea naturală, provenită de la Lună și nu numai de la Soare, cum a fost menționat anterior.
Persoanele care poartă numele de Elena sunt o sursă de inspirație prin numele pe care-l poartă. Aceste persoane reuşesc să ne lumineze ziua sau să ne alunge norii negri de pe cer.
Numele a fost purtat de regine şi chiar de personaje mitologice, de exemplu în mitologia greca, Elena din Troia este fiica lui Zeus şi a Ledei, ce a fost răpită de Tezeu şi adusă acasă de fraţii săi Castor şi Pollux unde este căsătorită cu Menelau şi de unde este apoi furată de către Paris cu încuviinţarea zeiţei Afrodita, care i-o dăruise ca răsplată.
O altă legendă mitologică spune că Elena s-ar fi căsătorit cu Ahile, învingătorul Troiei şi s-ar fi retras alături de el pe o insulă de la marginea lumii. Acest nume dăruieşte o mare sensibilitate, intuiţie şi o natură idealistă.
Elena este o femeie inspirată, sensibilă şi emotivă, care nu este făcută pentru luptă. Fiind asociată cu frumusețea, orice femeie care poartă acest nume este considerată ca fiind una senzuală, care reuşeşte mereu să împresioneze lumea din jur. Uneori, tocmai pentru a putea înfrumuseța lucrurile, aceasta apelează la minciuni „nevinovate” și este o mare visătoare.
