Antena 3 CNN Actualitate Religie SFÂNTUL ANDREI. Ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecți de Sfântul Andrei, ca să-ți meargă bine. Așa alungi ghinionul

SFÂNTUL ANDREI. Ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecți de Sfântul Andrei, ca să-ți meargă bine. Așa alungi ghinionul

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 22:57 29 Noi 2017 Modificat la 22:57 29 Noi 2017
o_1c04p2icl18tgq0l4uipe7vpf8.jpg

SFÂNTUL ANDREI. Sfântul Andrei este nu doar prilej de a serba onomastica celor dragi, ci și ocazie bună pentru a respecta anumite tradiții ce pot aduce prosperitatea și armonia în casă. În tradiția veche, noaptea de Sfântul Andrei este știută ca fiind una magică, în care oamenii trebuie să se ferească de spiritele rele. 

SFÂNTUL ANDREI. Se spune că strigoii își fac apariția în ajun și provin din sufletele celor pedepsiți că nu au avut o viață dreaptă. Usturoiul este talismanul perfect pentru alungarea spiritelor rele. Purtat prin buzunare sau agățat în diferitele cotloane ale casei, acesta alungă energiile negative, vrăjile și răul, potrivit a1.ro.

SFÂNTUL ANDREI. În unele locuri, obiceiul impune ca și mâncarea să aibă la bază niște usturoi. Bătrânii ne sfătuiesc să purtăm la noi cruciulițe sfințite, ca nimic rău să nu se atingă de noi.

SFÂNTUL ANDREI. Tot de Sfântul Andrei, tinerele nemăritate își pun busuioc sub pernă, ca să-și viseze alesul inimii. O altă tradiție spune că gospodinele care vor să țină armonia și liniștea în casă trebuie să întoarcă toate cănile și toate vasele cu gura în jos, pentru ca niciun spirit rău să nu își facă vreun culcuș înăuntru.

×
x close