Antena 3 CNN Actualitate Religie Sezonul sărbătorilor! Istoria Crăciunului: cum am ajuns să sărbătorim Crăciunul pe 25 Decembrie

Sezonul sărbătorilor! Istoria Crăciunului: cum am ajuns să sărbătorim Crăciunul pe 25 Decembrie

2 minute de citit Publicat la 09:41 24 Dec 2016 Modificat la 09:41 24 Dec 2016
o_1b4nse4ei1ki61t0t1jcg8fk17no8.jpg
Foto: ortodoxcrestin.com

ISTORIA CRĂCIUNULUI. Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii. Pentru mai mult de 2 miliarde de creştini, 25 Decembrie este sărbătoarea Naşterii Domnului, a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. 

ISTORIA CRĂCIUNULUI. Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numitesaturnalii, o formă de venerare a Soarelui, a luminii care biruia întunericul, care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie, informează stiri.tvr.ro

Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra - zeul soarelui.

În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.

ISTORIA CRĂCIUNULUI. Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit că toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.

La începuturile Creştinismului, unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17 - 24 decembrie, însă obiceiul nu s-a generalizat până în secolul IV, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă. Uneori, Crăciunul era sărbătorit chiar în septembrie şi alteori în martie.

În secolul III, era o sărbătoare comună, la 6 ianuarie, pentru Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior şi de Biserica Romei.

În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.

×
Etichete: Crăciun
x close