”Părinte episcop, sunt tânăr, am 21 de ani, însă totodată mă simt pierdut. Am căzut în păcat cu o fată şi mi-aş fi dorit din tot sufletul să nu se fi întâmplat aşa ceva. Totodată, m-am spovedit de acest păcat, însă mă simt foarte lipsit şi departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Mă simt foarte singur. Sunt înconjurat de tentaţii cărora nu doresc să le dau frâu liber, însă sunt momente în care cad pradă acestora. Mi-aş dori totodată să găsesc pe cineva cu care să îmi întemeiez o familie în frică de Dumnezeu şi o fată care să îmi înţeleagă căderea. Dar, în acelaşi timp, prin experienţele anterioare pe care le-am avut în relaţii, mă gândesc dacă de fapt acesta este planul lui Dumnezeu cu mine, să mă căsătoresc. Acesta să fie?! Sigur că nu aveţi cum să îmi daţi un asemenea răspuns, însă mi-aş dori să îmi oferiţi un sfat cu inimă părintească, aşa cum faceţi mereu”, se arată în mesaj.
Deşi scrisoarea pare a fi o spovedanie a unui tânăr care trece printr-o perioadă extrem de dificilă şi care cere ajutor, ÎPS Calinic a publicat-o pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
”Hotărârea de a nu mai păcătui, chiar dacă uneori nu este respectată în totalitate, este cea care accesează milostivirea lui Dumnezeu. (...) Omul este supus căderii, indiferent pe ce treaptă socială s-ar afla. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan spune: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.” (I Ioan 1, 8). „Fiule, iertate îţi sunt păcatele!”, i-a zis Hristos slăbănogului (Marcu 2, 5); iar Sfântul Ioan Casian, „pocăinţa dizolvă păcatul”. Pocăinţa este un fel de negociere a omului cu Dumnezeu pentru viaţa de veci. Căderea şi ridicarea lui David a presupus o dublă pocăinţă. Numai că David nu s-a rezumat la o pocăinţă de moment, ci a stăruit în ea. Mărturie în acest sens stă Psalmul 50, psalm ce cuprinde mărturisirea sinceră a păcatelor sale şi care, de-a lungul timpului, a devenit un adevărat îndreptar de pocăinţă” a fost răspunsul ierarhului.
